Skip to content
Ianuarie 8, 2012 / Adrian

Preview: Cele mai interesante 12 intrigi ale sezonului de tenis 2012

Îmi propusesem, iniţial, să fac o listă de previziuni şi/sau dorinţe pentru 2012, însă sunt două motive care fac inutilă intenţia. Primul: tenisul actual e într-un moment în care, mai mult ca niciodată, absolut totul e posibil, extremele mai ales. Al doilea e şi mai elocvent. Dorinţele mele sunt simple: să câştige Federer tot. Punct 🙂 Aşa că, în loc să fiu într-atât de previzibil, mă concentrez mai bine pe cele mai interesante teme ale sezonului care tocmai ce a început. 12 la număr, pentru că, evident, toate listele respectabile din noul an au câte 12 puncte.

1. Lupta în 4: Djokovic – Nadal – Federer – Murray.

Este cel mai interesant unghi din care te poţi uita la tenis în zilele noastre. Tenisul masculin traversează o perioadă de graţie, cu patru jucători absolut senzaţionali în plină maturitate sportivă, în momente diferite ale carierelor lor şi gata de noi bătălii savuroase în 2012. Exceptându-l pe Del Potro (US Open 2009), niciun alt jucător în afara celor 4 n-a mai câştigat un Grand Slam din 2005 încoace. Suficient spus. Nu-s multe motive, afară, poate, de acelaşi Del Potro, să credem că anul acesta va fi altfel. Şi poate că e mai bine aşa. Sunt garantate drame, rivalităţi extreme, puncte imposibile şi meciuri epice. Aşadar, un 2012 de excepţie.

2. Duelul lui Djokovic cu propria-i umbră.

Toată lumea ştie deja ce istorie a făcut Novak în 2011. A terminat anul cu un bilanţ incredibil: 70-6. A câştigat 3 din cele 4 Grand Slam-uri. A mai triumfat în alte 5 Masters-uri, ducând totalul turneelor câştigate la 10. L-a învins pe Rafa Nadal în 6 finale succesive, luându-i şi fotoliul de lider ATP. A pierdut abia la a 44-lea partidă al anului, cea devenită instant un clasic: semifinala de la Roland Garros cu Federer. Mai presus de orice însă, a impus un ritm infernal şi a pus distanţă mare, ca punctaj, victorii, dar mai ales psihologic, între el şi restul.
Evident, se pune întrebarea dacă va mai putea repeta parcursul şi în acest an. Istoria şi rivalii spun că nu. „Ce a făcut el e probabil imposibil de repetat”, a conchis Nadal. Cel mai probabil, nu va mai câştiga 3 din 4 Grand Slam-uri, însă va rămâne „the man to beat” şi principalul favorit în fiecare turneu la care va participa.

3.  Cum va gestiona Nadal rivalitatea cu Djokovic.

După standardele multora, poate mai puţin ale lui, Nadal n-a avut deloc un 2011 rău: a câştigat Roland Garros şi a făcut finale la Wimbledon şi US Open. Not bad, right? Ba da, pentru că vorbim de Nadal, un campion imens şi autorul unui 2010 autoritar, care i-a făcut pe mulţi analişti să proclame începerea regimului Nadal, unul mai lung decât cel al lui Federer. Felul în care s-a lovit de un Djokovic parcă de fier, incapacitatea de a găsi răspunsuri la stilul sârbului, toate astea l-au zdruncinat serios pe Rafa. Atât de rău, încât a pierdut la Novak până şi pe zgură. De două ori! Pentru Rafa, jucător care se bazează atât de mult pe mental, 2012 pare un an mai greu ca oricând. Iar problemele cu umărul nu-l ajută. S-a mai spus însă şi în 2009 despre el că e ‘terminat’, iar Nadal a răspuns cu 3 Grand Slam-uri în anul următor.

4. Federer, înapoi pe primul loc?

2011 a fost primul an din 2002 încoace în care Federer n-a câştigat un Grand Slam. De asemenea, el începe pentru prima oară, din 2003 încoace, un sezon fără să fie în primele 2 locuri. Cu toate astea, parcă e cel mai prielnic moment pentru el din ultimele 2 sezoane să încerce o revenire pe primul loc, acolo unde mai trebuie să petreacă o singură săptămână ca să bată alt record istoric al lui Sampras. A terminat anul precedent cu acea serie de 17 victorii şi 3 turnee câştigate, are puţine puncte de apărat în prima parte a anului, e singurul care pare să ştie cum să îi probleme serioase lui Djokovic, e foarte periculos atunci când e scos din calcule. 2012 are şi o motivaţie suplimentară pentru Roger: ultima şansă de a câştiga titlul olimpic la simplu, dar şi Cupa Davis, în care s-a angajat deja să participe.

5. Murray, în căutarea primului Mare Şlem.

Dacă s-ar fi născut într-o altă eră, probabil că ar fi câştigat deja câteva GS-uri. Aşa însă, la aproape 25 de ani, Andy Murray e încă în căutarea primului titlu. A fost aproape de câteva ori, pierzând de trei ori în ultimul act, însă în niciuna dintre acele finale n-a câştigat vreun set. Mereu sub presiunea neiertătoarei prese din Insulă, care nu ezite să-l considere „un adevărat britanic” atunci când câştigă şi scoţian când pierde, Andy l-a angajat recent pe legendarul Ivan Lendl ca antrenor. Un jucător de calibrul său nu poate fi niciodată ignorat. Anul 2012 poate fi cel în care Andy are o explozie similară cu cea a lui Djokovic din 2011.

6. Bonusul anului: Olimpiada.

La fiecare 4 ani, calendarul atât de înghesuit al ATP/WTA se comprimă şi mai mult, ca să facă loc turneului olimpic. Cum Londra e gazda Olimpiadei, turneul de tenis nu putea fi altundeva decât la Wimbledon, un bonus pentru fanii jocului pe iarbă. Specificitatea competiţiei creşte interesul jucătorilor de top, care vor face totul pentru medaliile de aur, dar care vor trebui să-şi regleze cum trebuie efortul fizic ca să facă faţă şi acestei provocări. Campionii în exerciţiu, câştigători acum 4 ani la Beijing, sunt Rafa Nadal şi Elena Dementieva, între timp retrasă.

7. Turneul de la Bucureşti – mutat în aprilie.

Unul dintre efectele scurtării calendarului masculin cu 2 săptămâni a fost mutarea BRD Năstase Ţiriac, cel mai mare turneu de tenis masculin organizat în estul Europei, şi care, din acest an, se mută în aprilie. Asta înseamnă motive suplimentare de speranţă pentru fanii tenisului de la noi, pentru că, plasat fiind înainte de Roland Garros, în plin sezon de zgură, turneul din Cotroceni va atrage, cel mai probabil, mai mulţi jucători de top şi va avea un nivel mult mai bun faţă de ediţiile precedente.

8. Petra Kvitova: noua lideră autoritară a fetelor?…

Actualul număr 2 în ierarhia fetelor, dar la o aruncătură de băţ de fotoliul de lider, cehoaica este considerată de mai toţi specialiştii the next best thing în tenisul feminin. Petra a câştigat Wimbledonul şi Turneul Campioanelor anul trecut, iar când e în vervă e foarte greu de contracarat. Mai are însă de demonstrat că poate fi constantă, marele minus al jucătoarelor de top din WTA în ultimii ani. 2012 ne va edifica în acest sens.

9. …sau, din nou, 4 Grand Slam-uri cu 4 câştigătoare diferite?

Dacă nu se va impune autoritar Petra sau o altă jucătoare, înseamnă că va continua criza de lideri din WTA. Circuitul fetelor, în contrast cu cel masculin, duce lipsă de campioane veritabile. Ar fi două detaşate, Serena Williams şi Kim Clijsters, dar, aflate în faze foarte avansate ale carierelor lor şi tot mai afectate de accidentări, cele două joacă un număr mic de turnee, insuficient ca să ţină aproape de primele locuri. Pe rând, jucătoare ca Ana Ivanovic, Dinara Safina, Maria Sharapova, Jelena Jankovic sau, mai nou, Caroline Wozniacki, au arătat că nu pot ţine prea mult de primul loc. În 2011 au fost 4 câştigătoare diferite la turneele de Grand Slam (Clijsters, Na Li, Kvitova, Stosur), iar trendul promite să continue şi anul acesta.

10. Ultimul an pentru Kim.

Şi aşa relativ sărac în rivalităţi, circuitul feminin riscă să rămână din nou, şi de data asta, irevocabil, fără Kim Clijsters. Marea campioană belgiană a anunţat că 2012 va fi ultimul ei an în tenisul profesionist, urmând să se retragă din nou la finele lui.  Cu 4 GS-uri în palmares, Kim are toate şansele să adauge în palmares la acest capitol dacă va reuşi să se păstreze sănătoasă.

11. O româncă în top 20?

De ce nu? În octombrie anul trecut, România se lăuda cu o performanţă greu de crezut, dacă ne gândim la investiţiile din sportul românesc: 6 jucătoare în prima sută mondială. La momentul respectiv, doar Rusia, Cehia şi Franţa aveau mai multe. Cele 6 (Monica Niculescu, Irina Begu, Simona Halep, Sorana Cârstea, Alexandra Dulgheru şi Alexandra Cadanţu) şi-au schimbat, de câteva ori, lidera, actualmente Monica este cea mai bine clasată, însă oricare dintre ele poate face pasul cel mare în 2012. Nu mai departe de anul trecut Irina Begu a primit, din partea WTA, premiul de „Newcomer of the Year”.

12. OK, hai cu predicţiile.

Un amestec de dorinţe proprii şi previziuni pentru cele patru Grand Slam-uri (plecând de la premisa că jucătorii vor evita accidentări nedorite). Long shot, totuşi, sunt conştient de riscul de a fi ridicol, dar hai să vedem:

Australian Open: Roger Federer / (în finală cu) Novak Djokovic. Kim Clijsters / Serena Williams

Roland Garros: Nadal / Federer. Azarenka/ Sharapova

Wimbledon: Federer / Murray. Serena / Kvitova

US Open: Federer / Djokovic. Clijsters / Wozniacki

Olimpiada: Federer. Kvitova.  Cupa Davis: Elveţia / Argentina.

Lideri la finele anului – ATP: Federer, WTA: Azarenka

***

Este, probabil, ultimul post de tenis cu detalii tehnice de pe blogul acesta. Dacă vor mai fi altele, vor fi mai degrabă texte cu abordări şi implicaţii personale. That being said, luaţi postul ăsta ca pe un preview la ce va urma.

Şi asta pentru că, în câteva zile, voi da drumul unui alt proiect de suflet. Era inevitabil, în cazul meu. Mă întreb doar ce mi-a luat atât de mult timp. Simt că online-ul românesc duce lipsa unui proiect bine organizat pe nişa asta. Site-urile care există deja fie arată ca în epoca Geocities, fie sunt slab updatate şi nu ţin aproape cu publicul lor. Nu zic că am reţeta miraculoasă, ştiu însă că sportul ăsta îmi place şi îmi oferă prea multe ca să nu încerc să-i ofer şi eu la loc, de acolo de unde mă pricep.  Aşa că, fără cuvinte mari şi promisiuni inutile, ne vedem în curând la fileu!

Anunțuri

3 comentarii

Lasă un comentariu
  1. Ovidiu / Ian 9 2012 1:16 am

    Fain articolul. La fete nu ma pricep, in Murray nu cred, pe Federer inca il iubesc

  2. Adrian / Ian 9 2012 1:31 am

    Thx 🙂 La fete tind sa cred ca nu se pricepe nimeni :)) Nu l-am agreat prea mult de-a lungul timpului pe Murray, dar cred ca merita mai mult. Iar Federer…da. N-am cui sa-i rezist.

Trackbacks

  1. Silence, please! Ladies and gentlemen, vă prezint treizecizero.ro! « Adrian Ţoca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s