Adrian Ţoca

Intr-o vreme in care tenisul, vremea, trusturile, oamenii si, in general, viata, nu te mai surprinde cu nimic, Victor Hanescu s-a trezit cistigind un turneu, poate primul, poate singurul. Victor Hanescu a cistigat, asadar, la Gstaad, in aceeasi zi in care, aparent fara nicio legatura, FC Otopeni a facut egal cu Anderlecht, si, mai previzibil decit o scurta telefonata, toata Romania s-a repezit la fileu sa-l felicite pe Victor.

Intr-un patriotism general, dar gratuit, o mina de site-uri de sport si doua duzini de bloguri de duzina vad deja in Hanescu un dusman de clasa pentru cuplul Federer-Nadal. Si, pentru ca e la moda sa scrii de tenis cind finala de la Wimbledon e inca proaspata, ne grabim sa-l vedem pe Hanescu mai mult decit este. Si-l vedem urmasul lui Nastase, si nu e, il vedem tenisman, desi iarasi nu e. (more…)

Ea a trecut bine de 20 de ani, e inalta, mereu trista, cu o multime de posibilitati si tot atitea schimbari de stari. Isi cauta zilnic un motiv sa spere la binele de altadata. Sau de niciodata. Se supara dimineata, se infurie la prinz si zimbeste voios seara. Crede ca e singura, cind nu e, crede ca face rau, cind face bine, crede ca zimbeste, cind se incrunta, crede ca mai sint sanse, cind nu sint.

El abia a trecut de 20 si ceva de ani, e tot inalt, mereu senin, aproape candid. Nu stie sa fie trist, e un copil care tinjeste sa ramina cu suflet de copil, dar sa iubeasca la fel ca un matur. Straluceste dimineata, te prinde in vreje la prinz si te cucereste pina seara. Crede ca e placut, si este, crede ca raneste, cind alina, crede ca e rece, cind e cald, crede ca e naiv, cind e un model, crede ca zimbeste, cind aprinde constelatii.

Ea nu stia ce trebuie sa faca si de ce era acolo. Cauta motive sa spere. E lucrul pe care stie sa-l faca bine. Cauta o sclipire. Sau un drum nou. El era deja acolo, stia ce trebuie sa faca, mereu stie. El n-avea nevoie de motive. Spera oricum. Doar e un copil. El pornise deja pe un drum nou. Ce ghinion! Ea intirziase. Mereu ajunge tirziu.
Ea il admira tacuta, ii admira spiritul, ii sorbea ochii, se surprindea cautindu-si motive sa fie in prezenta lui. Se surprindea imaginind scenarii, toate cu happy end, se surprindea indragostindu-se in fiecare secunda, inexplicabil, caci sint atit de diferiti, inevitabil, caci asa era si nu putea fi altfel, decit inevitabil. Ea stia ca n-o sa fie fericiti niciodata impreuna, insa isi vinduse viitorul pentru citeva secunde nebunesti de prezent. Simtea ca n-o sa fie cazul sa regrete. Chiar, o sa regrete?

El o priveste, tot tacut. Ii admira pasiunea. Si o priveste cum pleaca.

(more…)

Maximele care apar zilnic in 7plus sint uneori delicioase. Iata doua de azi, in care, inevitabil, m-am si regasit. A doua, cred, ar trebui sa fie un soi de motto al relatiilor esuate 

• Nu e nicio placere in a nu avea nimic de facut. Cu adevarat placut este sa ai o gramada de lucruri de facut si sa nu faci nimic. (Mary Wilson Little)

• De cite ori faceam ceva pentru tine, pentru mine nu mai raminea nimic de facut. (Marcel Guguianu)

nice to see some of you again

“And why do we fall sometimes?”

“So we can learn to pick ourselves up.”