Sint in vacanta de doua saptamini. Da, intre timp s-a inchis Sport Total. Spre surpriza multora, spre bucuria altora. Prefer sa nu comentez prea multe acum, ma chinui de doua saptamini sa decid daca sa scriu un post cu detalii amanuntite despre ce s-a intimplat cu adevarat la fostul ziar al deputatului Bara. Prefer sa mai amin momentul, oricum s-au intimplat lucruri mai importante intre timp, lumea nu sta sa plinga SPT-ul. Si bine face. Am ajuns, intr-un final, la concluzia ca e infinit mai bine ca s-a intimplat asa. A nu se intelege ca nu m-a durut, sau ca nu mi-a pasat. Nu. Doar ca e mai bine ca, pina la urma, s-a intimplat asa.
Am plecat din redactie, pe 15 mai, cu o plasa de nimicuri, cu un print in mina si cu doi ani de amintiri absolut senzationale. A fost, fara doar si poate, cea mai tare experienta a vietii mele, si in mod clar, n-o sa o regret vreodata. Mi-am asumat intotdeauna decizia plecarii de la ProSport, din urma cu doi ani. Spre surprinderea mea, exista si acum oameni care au reusit performanta sa gaseasca motive de bucurie in inchiderea Sport Total. Revenind la plecarea de acum doi ani, a fost o decizie suta la suta gresita, una dintre putinele mari greseli pe care le-am facut in cariera mea, dar care, in timp, s-a dovedit a fi o mutare suta la suta inspirata. Va suna a contradictie? Nu e. Ceea ce initial a fost a stupid thing to do s-a transformat, pe parcurs, in cea mai tare poveste de viata. Am cunoscut oameni realmente fabulosi la Sport Total. Am invatat alaturi de ei. Am plins alaturi de ei. Am ris alaturi de ei. Am trait, cu totii, clipe imposibile. Dezamagiri. Sperante. Cafele. Mii de tigari si de visuri. Tigarile si visurile au, uneori, foarte multe chestii in comun. Se sting repede. Ca intr-o familie, ne-am suportat unii altora gafele, dobitoceniile si situatiile compromitatoare. Dar am impartit, la fel de frateste, si zimbetele, sandwich-urile si fisele de cafea. Uneori si secretarele. Asta e. Ma gindesc ca s-ar putea face lejer un film de real succes cu episoadele cele mai elocvente din acesti doi ani. O sa credeti ca exagerez. Nu, deloc. Poate ca o sa povestesc, pe parcurs, citeva dintre ele. O sa ma credeti atunci.
Am un mare multumesc pentru toti prietenii mei de acolo, pentru toti cei care au muncit fie si citeva zile la acest ziar, pentru toti cei care au crezut, o zi, o luna, sau pina la capat. Pina in ultima zi. Zi in care a trebuit sa anuntam 30 de oameni ca nu mai au serviciu. Sau ca nu si-au primit banii. Nici unul dintre ei nu merita socul asta. Multi dintre ei si-au neglijat familiile, si-au dedicat tot timpul liber, au renuntat la oferte mai bune, doar ca sa stea la Sport Total. Incep sa inteleg sirul de reclame la Mastercard. Unele clipe sint nepretuite. Sint convins, aceste amintiri nu tin de foame pentru nici unul dintre oamenii care sint fara serviciu acum. Dar la fel de convins sint ca nici unul dintre ei nu regreta. A fost o aventura frumoasa, terminata, pina la urma, previzibil. Te feresti de diverse obstacole de pe drum, si, pina la urma, iei in brate un pom pe care l-ai zarit de doi kilometri. Erai convins ca o sa te feresti de el, asa-i? Si totusi, la reconstituire, se va gasi un destept de pe margine: “Avea, ba, timp sa se fereasca!”
Un singur sfat, pentru toti colegii: A fost frumos. Dar sa nu mai mai repetati niciodata experienta!
