“Haide!”

Ca unul caruia ii intepeneste ore in sir televizorul pe Eurosport cind vine vorba de tenis, ma declar incintat ca am putut urmari cap-coada Roland Garros-ul de anul asta. Si e una dintre cele mai reusite editii din ultimii ani. N-am mai vazut de mult semifinale atit de cinstite, atit la fete, cit si dincolo, pe terenul de joaca al lui Nadal. Pe ambele tablouri a ajuns in semifinale cine trebuia. N-a mai fost loc de intimplari. Cei mai buni patru din lume la ora asta, indiscutabil.
Ana Ivanovici are 19 ani si, probabil, tot atitea zeci de mii de admiratori. E la prima ei finala de Grand Slam, insa e un amanunt care nu transpira de nicaieri din jocul ei. In semifinala frumoaselor, a ridiculizat-o pe Sharapova. Stiu, rusoaica a fost jenata de umar, dar inclin sa cred ca n-avea nici o sansa chiar si in conditii normale.

Si ultima despre inchideri…

Evident, domnul Nicolae Bara a decis sa inchida, in cele din urma, si site-ul www.spt.ro. Site-ul pe care m-am chinuit sa-l relansez in aprilie, si al carui redesign adunase numai pareri de bine. Mersi din nou Bradut si Ionut pentru eforturile uneori supraomenesti facute. Voi continua sa sustin, pina la capat, ca, daca ar fi avut o promovare asa cum ar fi meritat, acel nou www.spt.ro ar fi ajuns lejer intre primele trei site-uri de sport din .ro. Iar domnul Bara si-ar fi scos bani frumosi. Dar site-ul pe care l-am facut n-a avut norocul asta. Asa ca, in acest moment, daca incerci sa-l accesezi, duce la www.frigotehnica.ro, firma preferata a sefului de la UTA.

De fapt, site-ul a fost inchis definitiv dupa ce un fost angajat care stia parola a postat, vreme de jumatate de ora, un text de genul “pe Elton dati geamantane / redactorii mor de foame”, aluzie la transferul brazilianului Elton la UTA, si la faptul ca mai multi ziaristi au ramas fara salariile din ultima luna.

Pina la momentul cu pricina, actionariatul Frigotehnica inca studia posibilitatea de a pastra  on-line www.spt.ro, care urma sa devina site-ul radioului Sport Total FM.

The days after

Sint in vacanta de doua saptamini. Da, intre timp s-a inchis Sport Total. Spre surpriza multora, spre bucuria altora. Prefer sa nu comentez prea multe acum, ma chinui de doua saptamini sa decid daca sa scriu un post cu detalii amanuntite despre ce s-a intimplat cu adevarat la fostul ziar al deputatului Bara. Prefer sa mai amin momentul, oricum s-au intimplat lucruri mai importante intre timp, lumea nu sta sa plinga SPT-ul. Si bine face. Am ajuns, intr-un final, la concluzia ca e infinit mai bine ca s-a intimplat asa. A nu se intelege ca nu m-a durut, sau ca nu mi-a pasat. Nu. Doar ca e mai bine ca, pina la urma, s-a intimplat asa.

Am plecat din redactie, pe 15 mai, cu o plasa de nimicuri, cu un print in mina si cu doi ani de amintiri absolut senzationale. A fost, fara doar si poate, cea mai tare experienta a vietii mele, si in mod clar, n-o sa o regret vreodata. Mi-am asumat intotdeauna decizia plecarii de la ProSport, din urma cu doi ani. Spre surprinderea mea, exista si acum oameni care au reusit performanta sa gaseasca motive de bucurie in inchiderea Sport Total. Revenind la plecarea de acum doi ani, a fost o decizie suta la suta gresita, una dintre putinele mari greseli pe care le-am facut in cariera mea, dar care, in timp, s-a dovedit a fi o mutare suta la suta inspirata. Va suna a contradictie? Nu e. Ceea ce initial a fost a stupid thing to do s-a transformat, pe parcurs, in cea mai tare poveste de viata. Am cunoscut oameni realmente fabulosi la Sport Total. Am invatat alaturi de ei. Am plins alaturi de ei. Am ris alaturi de ei. Am trait, cu totii, clipe imposibile. Dezamagiri. Sperante. Cafele. Mii de tigari si de visuri. Tigarile si visurile au, uneori, foarte multe chestii in comun. Se sting repede. Ca intr-o familie, ne-am suportat unii altora gafele, dobitoceniile si situatiile compromitatoare. Dar am impartit, la fel de frateste, si zimbetele, sandwich-urile si fisele de cafea. Uneori si secretarele. Asta e. Ma gindesc ca s-ar putea face lejer un film de real succes cu episoadele cele mai elocvente din acesti doi ani. O sa credeti ca exagerez. Nu, deloc. Poate ca o sa povestesc, pe parcurs, citeva dintre ele. O sa ma credeti atunci.

Am un mare multumesc pentru toti prietenii mei de acolo, pentru toti cei care au muncit fie si citeva zile la acest ziar, pentru toti cei care au crezut, o zi, o luna, sau pina la capat. Pina in ultima zi. Zi in care a trebuit sa anuntam 30 de oameni ca nu mai au serviciu. Sau ca nu si-au primit banii. Nici unul dintre ei nu merita socul asta. Multi dintre ei si-au neglijat familiile, si-au dedicat tot timpul liber, au renuntat la oferte mai bune, doar ca sa stea la Sport Total. Incep sa inteleg sirul de reclame la Mastercard. Unele clipe sint nepretuite. Sint convins, aceste amintiri nu tin de foame pentru nici unul dintre oamenii care sint fara serviciu acum. Dar la fel de convins sint ca nici unul dintre ei nu regreta. A fost o aventura frumoasa, terminata, pina la urma, previzibil. Te feresti de diverse obstacole de pe drum, si, pina la urma, iei in brate un pom pe care l-ai zarit de doi kilometri. Erai convins ca o sa te feresti de el, asa-i? Si totusi, la reconstituire, se va gasi un destept de pe margine: “Avea, ba, timp sa se fereasca!”
Un singur sfat, pentru toti colegii: A fost frumos. Dar sa nu mai mai repetati niciodata experienta!