Adrian Ţoca

Postul lui Catalin m-a inspirat, dar m-a inspirat tirziu. Asa ca am scris mai intai la el, in comentarii, prostioara pe care o sa o scriu si mai jos.

Fraza asta - “înainte de a se năpusti iar amândoi în direcţia din care veniseră”… Imi suna foarte… hm, imi suna a la “Toate pinzele sus!”, adica foarte dragut.

La urma urmelor, cam asta am fost p’acolo. Niste marinari de toate culorile, adunati din te miri ce colturi (ale presei), urcati pe “Speranta”, platiti cu icosari putini si hotariti sa gaseasca Tara de Foc. Am avut si Martini Stricland-zi, si pirati, l-am avut si pe Spanu, am avut si Adnane Doar Pierre Vaillant n-a prea aparut. Pina la urma, ne-au facut alcalufii de petrecanie… Dar a meritat expeditia. Intr-un final, va ramane doar o poveste marinareasca.

La un an dupa, sintem cu totii mai bine. Asta e cel mai important.

Aia care cica a fost ieri. Si tot ieri, la Test de Fidelitate, pe Antena 1. Ea si el, intre doua flegme. Purtate in mare angajament, in ambele directii, evident: “De ce ma-nseli ma, ’scrocule si nenorocitule?”. “De aia, ca sint barbat!”. “Si daca esti barbat, ce ma, ’scrocule si nenorocitule?”. “Pai asa fac fa barbatii, ce, te oftici??” (Plansete, ragete, palme). “Da’ ce-ai vazut ma la ea, al dracu tu sa fii, ca mi-ai distrus viata! Ce are ea si n-am eu?”. “Pe ma-ta!” Keep reading →

Pentru cine nu stie cum e sa fii tradat, parasit sau inselat de fiinta iubita exact atunci cind ti-e lumea mai draga, dar ar vrea sa stie, solutia e simpla. Tineti cu Craiova! Ceva de genul ala m-am simtit acum niste ore, la Dinamo-Craiova 4-4, dupa 3-0 noi si mai ales la 4-3 ei. Ca 4-4 nu m-a mai interesat. Ca atunci cind o vezi la film cu altul. Si lumea voastra iti cade in cap doar tie.

Ea a trecut bine de 20 de ani, e inalta, mereu trista, cu o multime de posibilitati si tot atitea schimbari de stari. Isi cauta zilnic un motiv sa spere la binele de altadata. Sau de niciodata. Se supara dimineata, se infurie la prinz si zimbeste voios seara. Crede ca e singura, cind nu e, crede ca face rau, cind face bine, crede ca zimbeste, cind se incrunta, crede ca mai sint sanse, cind nu sint.

El abia a trecut de 20 si ceva de ani, e tot inalt, mereu senin, aproape candid. Nu stie sa fie trist, e un copil care tinjeste sa ramina cu suflet de copil, dar sa iubeasca la fel ca un matur. Straluceste dimineata, te prinde in vreje la prinz si te cucereste pina seara. Crede ca e placut, si este, crede ca raneste, cind alina, crede ca e rece, cind e cald, crede ca e naiv, cind e un model, crede ca zimbeste, cind aprinde constelatii.

Ea nu stia ce trebuie sa faca si de ce era acolo. Cauta motive sa spere. E lucrul pe care stie sa-l faca bine. Cauta o sclipire. Sau un drum nou. El era deja acolo, stia ce trebuie sa faca, mereu stie. El n-avea nevoie de motive. Spera oricum. Doar e un copil. El pornise deja pe un drum nou. Ce ghinion! Ea intirziase. Mereu ajunge tirziu.
Ea il admira tacuta, ii admira spiritul, ii sorbea ochii, se surprindea cautindu-si motive sa fie in prezenta lui. Se surprindea imaginind scenarii, toate cu happy end, se surprindea indragostindu-se in fiecare secunda, inexplicabil, caci sint atit de diferiti, inevitabil, caci asa era si nu putea fi altfel, decit inevitabil. Ea stia ca n-o sa fie fericiti niciodata impreuna, insa isi vinduse viitorul pentru citeva secunde nebunesti de prezent. Simtea ca n-o sa fie cazul sa regrete. Chiar, o sa regrete?

El o priveste, tot tacut. Ii admira pasiunea. Si o priveste cum pleaca.

Keep reading →

Maximele care apar zilnic in 7plus sint uneori delicioase. Iata doua de azi, in care, inevitabil, m-am si regasit. A doua, cred, ar trebui sa fie un soi de motto al relatiilor esuate 

• Nu e nicio placere in a nu avea nimic de facut. Cu adevarat placut este sa ai o gramada de lucruri de facut si sa nu faci nimic. (Mary Wilson Little)

• De cite ori faceam ceva pentru tine, pentru mine nu mai raminea nimic de facut. (Marcel Guguianu)

N-are legatura cu Universitatea, ci cu ziarul pe care patronul clubului oltean il detine in Banie, Editie Speciala. Care a incaput de astazi, conform unor surse mai informate ca oricind, pe mina lui Cornel Nistorescu! Nu e clar daca fostul sef de la EvZ este redactor-sef, director editorial ori are o alta denumire savanta in caseta redactionala, cert este ca el conduce treaba in redactie. Nistorescu a intrat in paine inca de azi, printr-o sedinta de trei ceasuri cu noii sai subalterni. Reputatul om de presa, care se pare ca va petrece mai bine de patru zile pe saptamina in birourile ESO, semna oricum, de mai bine de un an, editoriale in paginile cotidianului oltean.

Cind totul iti merge perfect, nu astepta sa se termine. Cind toate miscarile ti se leaga, nu incerca sa schimbi nimic. Cind orice iti pui in cap chiar se indeplineste, nu te minuna ca prostul. Cind ai noroc, nu cauta motivul. Cind pina si vinzatoarea iti da restul pina la ultimul ban, nu fii surprins. Cind ai parte de cele mai misto trei zile din an, si culmea, mai vin si legate, nu te mai gindi la ce urite au fost altele. Cind traficul toaca nervii unui Bucuresti intreg, iar tu ajungi ca prin minune exact la timp, cind era mai important ca oricind sa ajungi, nu te mai gindi ca oricum e un caz singular si ca n-o sa se mai repete. Cind toate se aseaza dupa pofta inimii, nu te inchide in casa ca sa iti savurezi victoriile si nu lasa clipa sa treaca. Profita, ride the wave! Altfel, totul o sa redevina fucked-up mai repede decit ai fi crezut ca e posibil. C’asa-i in tenis!

Intr-o vreme in care ploile sint dese si prietenoase, iar, aparent fara nici o legatura, coridoarele sint lungi si parasite, intr-o vreme in care florile sint rare, iar motivele ca sa le cumperi sint inexistente, intr-o vreme in care ti-e teama sa zici “saru’mainile” in lift pentru ca risti ca femeile sa se uite ciudat la tine, intr-o vreme in care paranoicii umbla liberi pe strazi cu pantofi uritzi in picioare, iar f5-ul nu-ti mai serveste la nimic cind cafeaua nu e tare si fata care ti-o aduce nu-ti zimbeste, nu mai vreau decit sa ma usture din nou ochii de la albul zapezii.

Robbie Williams - Baby girl window

N-as mai fi scris de ei, ca nu-mi face nicio placere, dar m-a stirnit postul asta (by the way, interesant blogul). Adrian Tudor se minuneaza acolo ca recordul site-ului Spt FM este de 566 de vizitatori pe zi, intr-o epoca in care site-urile de sport fac legea in .ro. Eu ma minunez de altceva. Oamenii care conduc cirnatzaraia de acolo (vorba lu’ Tuca :D) au lansat un site, in spetza www.sptfm.ro, intr-un format macar discutabil, la care se adauga anonimatul absolut total in care pluteste. Asta, desi, la inchiderea Sport Total, aveau pe mina un site, cel al ziarului, cu o medie care se invirtea in jurul a 31.000 de unici pe saptamina si care evolua undeva in zona locului 10 in trafic.ro, la sectiunea sport. Pretty decent, ba chiar mai vizibil decit ziarul in sine la vremea aia. Iar viitorul nu era deloc rau. Era suficient sa-l pastreze, cred ca s-ar fi mentinut si acum pe acelasi loc in trafic, chiar si fara sprijinul editorial al ziarului inchis. Comparativ, traficul actualului site este de trei mii si ceva pe saptamina. Keep reading →

Octavian Paler

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. Keep reading →

Intr-o zi apasatoare si trista, in care disparitia lui Dobrin a condamnat Romania la neputinta si neliniste, un singur om m-a facut sa inteleg de ce Giscanul a fost intr-adevar mare.

Ilie Balaci are, de obicei, un aer inabordabil. E greu sa respiri linga el, pentru ca impune un soi de respect amestecat cu teama si pizma. Omul are greutatea pe care ti-o da geniul, aroganta pe care o capeti atunci cind tu traiesti intr-o lume pe care altii nu au cum sa o priceapa. Sigur, Ilie nu s-a chinuit niciodata sa le-o explice, mentinindu-si cu rivna o popularitate relativ scazuta.

Azi e, insa, cu totul altfel. Are un discurs cald si expresiv. Sta in picioare, dar poti sa simti plecaciunea pe care o face. Il stiai pe Balaci nesuferitul? Uite-l cit de bine isi aranjeaza cuvintele! Vorbeste despre Nicolae Dobrin, omul prin fata caruia isi aminteste ca ii era rusine sa treaca. “Vedeti, Gica era mai altfel decit toti ceilalti. Spre exemplu, daca avea o faza, si in acea faza avea 50 de solutii, o alegea pe cea mai buna si in cel mai scurt timp. Probabil ca el descoperise calculatorul cu mult inaintea noastra! A fost mare, mare de tot!”. Complimentul mi se pare colosal.

Privirea patrunzatoare, cirliontii blonzi si rebeli, vocea un pic studiata, tenta de superioritate, jocul de scena tip gangster, toate astea il reprezinta in ochii mei pe Balaci. E ca un caracter de la Hollywood, e fotbalistul despre care nu ai neaparat siguranta ca a existat, intr-atit de frumoase sint povestile despre el. Despre eroi de genul lui Ilie, am invatat de mic ca ei nu se pleaca niciodata.

Numai un astfel de personaj, probabil cel mai apropiat de epoca si de geniul lui Dobrin, are legitimitatea sa incerce sa ne explice ce-i cu Giscanul. Dumnezeu stie, nici macar Ilie nu e de condamnat daca nu a reusit in totalitate.

Dupa o luna de speculatii si telefoane inrosite intre ziaristi, dupa ce s-au vehiculat diverse sume privind marea tranzactie a sfirsitului de an, prietenul meu Doru Gheorghiu si Simona Iordan sint primii care dau, in Business Standard, pretul pentru care Pro Sport urmeaza sa treaca de la Ringier la Media Pro: 8,3 milioane de euro, cu tot cu TVA. Si odata cu suma, avem si confirmarea ca afacerea chiar se face.

M-am uitat in seara asta la un episod din Ally McBeal, pe ProCinema. Ally are drept client un pusti bolnav de leucemie, care vrea sa-L dea in judecata pe Dumnezeu, pentru ca nu vrea sa moara. Intre ei se stabileste o legatura speciala, iar copilul ii spune ca ar putea fi ingerul ei pazitor. Dupa ce, in cele din urma, el moare, Ally realizeaza, confesindu-se lui Billy, ca sint foarte putini cei ce au sansa sa se uite in ochii ingerului lor pazitor.

Mi-e dor sa pot sa fac si eu din nou asta. Mi-e dor sa iti povestesc ce prostii mai fac. Mi-e dor sa te string in brate. Sa ma pling tie. Mi-e dor de palma aia pe care mi-ai dat-o in clasa a patra, cind nu te-am anuntat ca intirzii seara acasa. Mi-e dor sa ma dai afara din bucatarie cind ma bagam unde “nu-mi fierbe oala”, cum spuneai tu. Mi-e dor sa ii spui lui tata ca nu merit atitea cadouri. Mi-e dor sa te certi cu el tinindu-mi partea. Mi-e dor sa vii la mine, plecat de acasa, sa vezi cum se descurca baiatul. Mi-e dor sa-mi gatesti. Sa-mi speli. Sa-mi aranjezi lucrurile. Sa-mi ordonezi viata. Sa-mi luminezi viata. Sa-i dai sens. Mi-e dor sa iti aduc o floare de ziua ta. Doamne, ce putine ti-am adus! Si ce multe erau atunci, ultima oara!

Dar cel mai dor imi e sa pot sa iti spun ca mi-e dor de tine. Si mi-e dor sa pot sa pling din nou de dorul tau.

La multi ani, Mama!

nice to see some of you again

“And why do we fall sometimes?”

“So we can learn to pick ourselves up.”